Este zi de mare sărbătoare pentru noi toți, pentru apă, pentru această resursă prețioasă! Apa este pentru noi, dar și noi suntem apă. „O picătură de apă, dacă ar putea să-și scrie propria istorie, ne-ar explica Universul.” – Lucy Larcom
Ca și în anii precedenți, sărbătorim Ziua Mondială a Apei în centrul copiilor, a artei și a frumosului. ”WATER FOR PEACE” este tema din acest an ce pune accentul pe importanța majoră a apei în lume, iar cu această ocazie Compania de Apă S.A. Buzău lansează Concursul de desen „Apa pentru Pace!” o temă sensibilă și provocatoare, precum acest lichid vital care stă la baza stabilității și prosperității lumii, și care, asemenea legăturilor dintre atomii săi, poate crea pace.
Concursul se adresează tuturor elevilor din instituțiile de învățământ aflate în județul Buzău, respectiv clasele I-XII. Desenele vor fi trimise pe adresa concursfoto.cabuzau@gmail.com, până la data de 24 mai.
Anul acesta vor fi patru categorii de premii ce constau în: tabletă grafică, ceas digital, încărcător wireless, trei perechi de căști Bluetooth, precum și multe alte surprize!
„Învățătura este lumina care disipă întunericul ignoranței, revelând comorile ascunse ale lumii.” Începem cu acest citat căci mare bucurie ne-a adus vizita de astăzi a elevilor de la Liceul Special pentru Deficienți de Vedere. Au venit la Stația de Tratare Apă Potabilă – Sursa Zahăr să învețe, să simtă, să cunoască, să studieze și să […]
Vineri, 31.05.2024, a avut loc cea de-a patra ediție a activității de ecologizare Cabi Eco, organizată de Compania de Apă S.A. Buzău în parcul Crâng. Prin această campanie, ne-am dorit să punem accent pe evenimentul „Ziua Mondială a Mediului”, aniversată în fiecare an pe data de 5 Iunie. Acțiunea de ecologizare a avut loc în […]
Vă prezentăm culoare și emoție, dragi utilizatori! S-a încheiat concursul de desen „Apa pentru pace!”, concurs la care toți participanții au dat dovadă de implicare și creativitate! Concursul s-a adresat tuturor elevilor din instituțiile de învățământ aflate în județul Buzău, respectiv clasele I-XII. Iată clasamentul final: Premiul I: Vasile Ștefan Nicolae; Titlul lucrării: „Izvorul Vieții”; […]
De ce tariful apei nu este același în toată România?
Serviciul de alimentare cu apă este un serviciu local. În fiecare localitate, factorii precum: calitatea surselor de apă utilizate, tratamentele necesare de potabilizare, relieful, numărul de locuitori influențează tariful apei.
În județul Buzău, tariful apei este unic pentru toți utilizatorii, fiind reglementat de ANRSC.
Deutsche Online-Casinos bieten eine Vielzahl von Glücksspieloptionen für Spieler. Diese Plattformen zeichnen sich durch ihre Zuverlässigkeit, Sicherheit und ein breites Spektrum an Spielen aus. Von traditionellen Tischspielen wie Roulette und Blackjack bis hin zu modernen Spielautomaten und Live-Dealer-Spielen finden Spieler eine abwechslungsreiche Auswahl.
Das beste deutsches online casino zeichnen sich auch durch großzügige Bonusangebote aus, darunter Willkommensboni, Freispiele und Treueprogramme. Spieler können sich auf eine sichere Spielumgebung verlassen, da diese Casinos von den relevanten Behörden reguliert und lizenziert sind.
Zahlungsmöglichkeiten in deutschen Online-Casinos sind vielfältig und umfassen Optionen wie Kreditkarten, E-Wallets und Banküberweisungen. Die meisten Casinos bieten auch mobile Plattformen an, sodass Spieler ihre Lieblingsspiele bequem von unterwegs aus genießen können.
Deutsche Online-Casinos sind bestrebt, erstklassige Unterhaltung und erstklassigen Service zu bieten. Spieler können eine Mischung aus Tradition und Innovation erleben, während sie ihre Glücksspielerfahrung in diesen Online-Casinos genießen.
La realizarea unor branșamente de apă noi, costul contorului revine operatorului, inclusiv toate costurile de înlocuire vor reveni Companiei de Apă S.A. Buzău.
În situația în care contorul este deteriorat din cauze ce țin de utilizator (deteriorare, furt, îngheț, intervenții neautorizate etc.) costul înlocuirii îi revine utilizatorului.
Orice intervenție neautorizată va fi tratată conform prevederilor Regulamentului Serviciului de Alimentare cu Apă și de Canalizare al Companiei.
Facturarea serviciului de canalizare a apei pluviale prestat de către Compania de Apă S.A. Buzău se realizează în conformitate cu Regulamentul Serviciului de Alimentare cu Apă și de Canalizare al Companiei.
Apa meteorică preluată de canalizare se stabilește în funcție de suprafețele deținute, construite și neconstruite, declarate de utilizatori și de cantitățile specifice de mai jos.
De ce apar diferențele de înregistrare între contorul de branșament și cantitatea totală de apă înregistrată de repartitoarele de costuri din apartamente?
După contorizarea la nivel de apartament, se constată uneori diferenţe între suma cantităţilor înregistrate de repartitoarele de costuri din apartamente şi cantităţile înregistrate de contorul de branşament.
Aceste diferenţe pot apărea din diferite cauze:
Diferenţe de clasă de precizie – contoarele de branşament au clasa de precizie superioară, diferită de repartitoarele de costuri din apartamente (excepție făcând contoarele montate în condominii de către CAB).
Pierderi de apă înainte de repartitoarele de costuri din apartament – în funcţie de locul de montare. Practica demonstrează că, prin cumulare, pierderile de apă pe instalaţiile interioare pot să fie semnificative, fără a fi înregistrate de repartitoarele de costuri din apartamente. Ele pot fi cauzate de avarii ale sistemului interior de distribuţie sau de instalaţii neetanşe.
Punctele de consum necontorizate în imobil. Sunt frecvente cazurile în care în imobil există puncte de consum necontorizate, precum: robinete în spălătorii, la ghenele de gunoi sau în subsolurile blocurilor. În cazul în care aceste robinete sunt folosite pentru umplerea butoaielor de murături, udat grădina din faţa blocului sau pur şi simplu curg în voie pentru că nu deranjează pe nimeni, reprezintă o mare sursă generatoare de consumuri.
Poziţia de montare a repartitoarelor de costuri din apartament – dacă nu se respectă cu stricteţe poziţia de montare (de regulă, orizontal) a repartitoarelor de costuri din apartament indicată de producător, acestea înregistrează greşit. Orice deviere, cât de mică, a poziţiei de montare, produce erori de înregistrare.
Necorelarea momentelor de citire – decalajul calendaristic dintre data citirii contorului de branşament şi data citirii repartitoarelor de costuri din apartament determină şi ele aceste diferenţe.Repartitoarele de costuri din apartament au rol orientativ de consum în interiorul imobilelor. Modul de repartizare a consumului/ cheltuielilor în interiorul imobilului este responsabilitatea exclusivă a Asociaţiei de Proprietari/locatari.