Despre companie
Misiune
Punem utilizatorii și mediul înconjurător în centrul activității noastre prin 2 piloni de bază: creșterea calității vieții comunităților și asigurarea sănătății publice și personale a populației pe care o deservim. Prin standarde europene, asigurăm un management performant, responsabil, integrat al resurselor de apă brută.
Obiective:
- asigurarea continuității și siguranței alimentării cu apă potabilă;
- colectarea și epurarea apelor uzate în vederea eliminării poluării mediului înconjurător și a surselor de apă;
- dezvoltarea competențelor angajaților noștri pentru asigurarea calității serviciilor oferite;
- adoptarea și promovarea de tehnologii noi și a energiei verzi;
- implementarea măsurilor de reducere a amprentei de carbo;
- respectarea partenerilor noștri prin asumarea valorilor responsabilității sociale corporative;
- educarea tinerei generații cu privire la protejarea mediului înconjurător.
Viziune
Apă este viață!
De aceea, investim în protejarea ei și în viitorul nostru. Păstrarea mediului curat pentru ca acesta să ne ofere condiții de viață și pentru generațiile care vor urma.
În acest sens, furnizăm servicii de apă și canalizare 24/7 pentru întreaga arie a municipiului Buzău.
Vrem să devenim un serviciu public recunoscut și respectat în comunitățile pe care le operăm.
Valori
Orientare spre client
Pornim întotdeauna de la nevoile clienților noștri și suntem într-o permanentă căutare pentru a le înțelege mai bine nevoile. Această realitate vine din dorința de a îmbunătăți activitatea noastră. Un serviciu pentru clienți excelent este o garanție a faptului că încercăm să depășim așteptările clienților. Ne dorim să avem o relație solidă și durabilă cu clienții noștri.
Muncă în echipă
Pentru a fi performanți ca societate, avem nevoie de oameni performanți, bine pregătiți. De aceea, înțelegem să protejăm și să dezvoltăm această resursă principală. Dezvoltarea prin cursuri de specializare, implementarea experiențelor solide și pozitive sunt esențiale pentru profilul nostru economic. Oamenii noștri au libertatea de a se dezvolta, iar noi încurajăm și răsplătim munca bine făcută.
Responsabilitate
Suntem permanent, cu rigoare și profesionalism, în contact cu clienții noștri, pentru a ne adapta cerințelor lor, păstrăm contact cu noutățile din industria profilului nostru, cu rigorile din ce în ce mai mari referitoare la protecția mediului. Pornim de la ideea că trebuie să fim pe deplini responsabili. Nu numai față de succesul activității noastre economice, ci și față de societatea pe care o servim și față de natură, resursa noastră de apă.
Profesionalism și integritate
Ne bazăm activitatea pe principiile eticii și ale integrității morale. Suntem o echipă de specialiști orientată spre dezvoltare continuă. Ne-am fixat cele mai înalte standarde etice și ținem întotdeauna la angajamentele făcute față de mediul extern. Ne asumăm responsabilitățile acțiunilor noastre și tratăm pe toată lumea cu respect și încredere.
Dezvoltare continuă
Investim în oameni, echipamente și soluții inovatoare, pentru a asigura calitatea serviciilor furnizate clienților noștri să crească. Așteptările care sunt trecute în dreptul unei țări membre a Uniunii Europene ne obligă să extindem aplicarea serviciilor noastre în întreg județul Buzău. De aceea, dezvoltarea durabilă este una dintre valorile importante ale Companiei de Apă S.A. Buzău.