Canalizarea nu e tomberon! Reflexia propriilor alegeri, din perspectiva echipelor din teren

Sistemele de canalizare sunt proiectate pentru a colecta și gestiona apele uzate menajere, însă nepăsarea îmbinată cu un comportament necorespunzător privind rolul acestora, ajung să le transforme în depozite de deșeuri. Ne vedem puși în situația de a semnala constant lipsa unei înțelegeri clare a implicațiilor acestui comportament. Trebuie să privim alegerile noastre prin prisma efectelor lor asupra comunității și a mediului.

În cadrul campaniilor de conștientizare desfășurate sub deviza „Canalizarea nu e tomberon!”, am evidențiat obiectele sau materialele care duc la blocaje frecvente. Nu se aruncă în sistemul de canalizare: șervețele umede, vată, bețișoare de urechi, bureți sau lavete, resturi alimentare, ambalaje, ulei uzat, obiecte vestimentare sau electrocasnice.

Statistica se prezintă astfel: în perioada ianuarie-septembrie a anului 2024, echipele de intervenție ale Companiei de Apă au gestionat peste 2100 de solicitări pentru remedierea problemelor pe rețeaua de canalizare. Lunar, numărul mediu de astfel de cazuri este de aproximativ 200, cu vârfuri ce depășesc 250 de intervenții. Cauza principală este aruncarea necorespunzătoare a deșeurilor în canalizare.

Consecințele neglijenței…

Blocajele din sistemul de canalizare generează mai mult decât disconfort: ele aduc riscuri semnificative pentru sănătatea publică și pentru mediu. Vorbim aici despre poluare, pericole sanitare, disconfort și chiar risc de avarii: blocajele din canalizare pot duce la revărsarea apei uzate pe stradă sau în locuințe.

Grija față de mediul înconjurător și față de comunitate începe cu gesturi mici, pe care oricare dintre noi le poate face:

  • Reciclare: Depunerea sticlelor, materialelor plastice, bateriilor în containerele special amenajate.
  • Compostare: Transformarea resturilor organice, cum ar fi cojile de ouă sau zațul de cafea, în îngrășăminte naturale.
  • Reutilizare: Hârtia, textilele și alte materiale pot avea o a doua viață.
  • Respectarea regulilor: Aruncarea deșeurilor doar în spații destinate acestui scop, nu în sistemele de canalizare.

Un sistem de canalizare funcțional este esențial pentru sănătatea și confortul unei comunități. Responsabilitatea individuală joacă un rol important în menținerea acestui mecanism denumit echilibru. Alegerea de a nu arunca deșeuri în canalizare nu este doar un act de respect față de mediu, ci și o investiție în siguranța noastră colectivă.

Schimbarea pornește de la fiecare dintre noi. Acționând împreună, putem crea un mediu curat și un oraș sustenabil. Canalizarea nu este tomberon!

Întrebări frecvente

Vezi toate

De ce tariful apei nu este același în toată România?

Serviciul de alimentare cu apă este un serviciu local. În fiecare localitate, factorii precum: calitatea surselor de apă utilizate, tratamentele necesare de potabilizare, relieful, numărul de locuitori influențează tariful apei. 

În județul Buzău, tariful apei este unic pentru toți utilizatorii, fiind reglementat de ANRSC.

Vezi detalii

Cine plătește înlocuirea contorului de apă?

Deutsche Online-Casinos bieten eine Vielzahl von Glücksspieloptionen für Spieler. Diese Plattformen zeichnen sich durch ihre Zuverlässigkeit, Sicherheit und ein breites Spektrum an Spielen aus. Von traditionellen Tischspielen wie Roulette und Blackjack bis hin zu modernen Spielautomaten und Live-Dealer-Spielen finden Spieler eine abwechslungsreiche Auswahl.
Das beste deutsches online casino zeichnen sich auch durch großzügige Bonusangebote aus, darunter Willkommensboni, Freispiele und Treueprogramme. Spieler können sich auf eine sichere Spielumgebung verlassen, da diese Casinos von den relevanten Behörden reguliert und lizenziert sind.
Zahlungsmöglichkeiten in deutschen Online-Casinos sind vielfältig und umfassen Optionen wie Kreditkarten, E-Wallets und Banküberweisungen. Die meisten Casinos bieten auch mobile Plattformen an, sodass Spieler ihre Lieblingsspiele bequem von unterwegs aus genießen können.
Deutsche Online-Casinos sind bestrebt, erstklassige Unterhaltung und erstklassigen Service zu bieten. Spieler können eine Mischung aus Tradition und Innovation erleben, während sie ihre Glücksspielerfahrung in diesen Online-Casinos genießen.

La realizarea unor branșamente de apă noi, costul contorului revine operatorului, inclusiv toate costurile de înlocuire vor reveni Companiei de Apă S.A. Buzău. 

În situația în care contorul este deteriorat din cauze ce țin de utilizator (deteriorare, furt, îngheț, intervenții neautorizate etc.) costul înlocuirii îi revine utilizatorului.

Orice intervenție neautorizată va fi tratată conform prevederilor Regulamentului Serviciului de Alimentare cu Apă și de Canalizare al Companiei.

Vezi detalii

Ce înseamnă ”apă meteorică” de pe factura mea?

Facturarea serviciului de canalizare a apei pluviale prestat de către Compania de Apă S.A. Buzău se realizează în conformitate cu Regulamentul Serviciului de Alimentare cu Apă și de Canalizare al Companiei.

Apa meteorică preluată de canalizare se stabilește în funcție de suprafețele deținute, construite și neconstruite, declarate de utilizatori și de cantitățile specifice de mai jos.

Regăsiți mai multe informații AICI

Vezi detalii

Care sunt pașii pentru depunerea online a unei documentații pentru avizare/contractare?

Pe site-ul nostru www.cabuzau.ro, accesați secțiunea Cum devin client.

Acolo veți regăsi un ghid pas cu pas pentru efectuarea operațiunii online.

Vezi detalii

De ce apar diferențele de înregistrare între contorul de branșament și cantitatea totală de apă înregistrată de repartitoarele de costuri din apartamente?

După contorizarea la nivel de apartament, se constată uneori diferenţe între suma cantităţilor înregistrate de repartitoarele de costuri din apartamente şi cantităţile înregistrate de contorul de branşament.

Aceste diferenţe pot apărea din diferite cauze:

  1. Diferenţe de clasă de precizie – contoarele de branşament au clasa de precizie superioară, diferită de repartitoarele de costuri din apartamente (excepție făcând contoarele montate în condominii de către CAB).
  2. Pierderi de apă înainte de repartitoarele de costuri din apartament – în funcţie de locul de montare. Practica demonstrează că, prin cumulare, pierderile de apă pe instalaţiile interioare pot să fie semnificative, fără a fi înregistrate de repartitoarele de costuri din apartamente. Ele pot fi cauzate de avarii ale sistemului interior de distribuţie sau de instalaţii neetanşe.
  3. Punctele de consum necontorizate în imobil. Sunt frecvente cazurile în care în imobil există puncte de consum necontorizate, precum: robinete în spălătorii, la ghenele de gunoi sau în subsolurile blocurilor. În cazul în care aceste robinete sunt folosite pentru umplerea butoaielor de murături, udat grădina din faţa blocului sau pur şi simplu curg în voie pentru că nu deranjează pe nimeni, reprezintă o mare sursă generatoare de consumuri.
  4. Poziţia de montare a repartitoarelor de costuri din apartament – dacă nu se respectă cu stricteţe poziţia de montare (de regulă, orizontal) a repartitoarelor de costuri din apartament indicată de producător, acestea înregistrează greşit. Orice deviere, cât de mică, a poziţiei de montare, produce erori de înregistrare.
  5. Necorelarea momentelor de citire – decalajul calendaristic dintre data citirii contorului de branşament şi data citirii repartitoarelor de costuri din apartament determină şi ele aceste diferenţe.Repartitoarele de costuri din apartament au rol orientativ de consum în interiorul imobilelor. Modul de repartizare a consumului/ cheltuielilor în interiorul imobilului este responsabilitatea exclusivă a Asociaţiei de Proprietari/locatari.
Vezi detalii