COMPANIA DE APĂ S.A. BUZĂU anunță că stadiul Contractului de lucrări nr. 1 din cadrul POIM, ce are ca obiect reconfigurarea rețelelor de apă și canalizare din Municipiul Buzău a ajuns în anumite zone în faza în care se fac legături cu rețelele existente, situație în care trebuie oprită apa, uneori câteva ore. În măsura în care va fi posibil, aceste lucrări vor fi realizate în intervale orare care să le creeze un disconfort cât mai mic utilizatorilor noștri.
În acest sens, în data de 23.08.2023, în intervalul orar 00.00-06.00 (noaptea de marți spre miercuri), vom interveni pentru conectarea rețelelor noi cu rețelele existente în zona intersecției dintre străzile Ion Băieșu, Independenței, Tudor Vladimirescu. Zona de intervenție este unul din nodurile principale ale rețelei de alimentare cu apă a Municipiului Buzău, unde se întâlnesc conductele magistrale de alimentare cu apă de la trei dintre cele patru surse: sursa Zahăr, sursa Crâng, sursa Sud.
Zona afectată de această lucrare este zona centrală a Municipiului cuprinsă între: strada ”12 Aprilie 372”, b-dul Nicolae Bălcescu, strada Ostrovului, strada Tudor Vladimirescu, strada Bistriței (zona Hasdeu), strada Ion Băieșu, PT 20, PT 21 și PT 8.
În zilele premergătoare intervenției realizăm echiparea hidraulică a noului cămin, astfel încât în perioada de oprire a apei să fie executate cât mai puține lucrări, pentru ca oprirea să fie cât mai scurtă.
În speranța că utilizatorii noștri vor înțelege necesitatea acestei intervenții, vă mulțumim anticipat și vă reamintim că lucrările la infrastructura de apă și canalizare au ca și scop creșterea calității apei și a serviciului de canalizare în Municipiul Buzău.
Contractul de lucrări 1, ce are ca obiect modernizarea infrastructurii de apă și apă uzată pe 43 de străzi din municipiul Buzău a ajuns într-o nouă etapă importantă! Astfel, în data de 07 noiembrie 2024, în intervalul orar 00:00 – 04:00 va fi oprită furnizarea apei în întreg municipiul Buzău.
Ca urmare a neachitării debitelor restante, începând cu data de 17 octombrie 2024, Compania de Apă S.A. Buzău va trece la măsura debranșării utilizatorilor rău-platnici, după ce, în prealabil, au fost epuizate toate căile legale de conștientizare (notificări, somații, adrese de informare individuală, preavize debranșare). Acțiunile de debranșare vor fi făcute acolo unde cuantumul sumelor […]
Compania de Apă Buzău a semnat Contractul de finanțare pentru Etapizarea proiectului “Sprijin pentru pregătirea aplicației de finanțare și a documentațiilor de atribuire pentru proiectul regional de dezvoltare a infrastructurii de apă și apă uzată din județul Buzău, în perioada 2014-2020 – Etapa II” cod SMIS 2021 – 322060 După etapizarea “Proiectului regional de dezvoltare […]
De ce tariful apei nu este același în toată România?
Serviciul de alimentare cu apă este un serviciu local. În fiecare localitate, factorii precum: calitatea surselor de apă utilizate, tratamentele necesare de potabilizare, relieful, numărul de locuitori influențează tariful apei.
În județul Buzău, tariful apei este unic pentru toți utilizatorii, fiind reglementat de ANRSC.
Deutsche Online-Casinos bieten eine Vielzahl von Glücksspieloptionen für Spieler. Diese Plattformen zeichnen sich durch ihre Zuverlässigkeit, Sicherheit und ein breites Spektrum an Spielen aus. Von traditionellen Tischspielen wie Roulette und Blackjack bis hin zu modernen Spielautomaten und Live-Dealer-Spielen finden Spieler eine abwechslungsreiche Auswahl.
Das beste deutsches online casino zeichnen sich auch durch großzügige Bonusangebote aus, darunter Willkommensboni, Freispiele und Treueprogramme. Spieler können sich auf eine sichere Spielumgebung verlassen, da diese Casinos von den relevanten Behörden reguliert und lizenziert sind.
Zahlungsmöglichkeiten in deutschen Online-Casinos sind vielfältig und umfassen Optionen wie Kreditkarten, E-Wallets und Banküberweisungen. Die meisten Casinos bieten auch mobile Plattformen an, sodass Spieler ihre Lieblingsspiele bequem von unterwegs aus genießen können.
Deutsche Online-Casinos sind bestrebt, erstklassige Unterhaltung und erstklassigen Service zu bieten. Spieler können eine Mischung aus Tradition und Innovation erleben, während sie ihre Glücksspielerfahrung in diesen Online-Casinos genießen.
La realizarea unor branșamente de apă noi, costul contorului revine operatorului, inclusiv toate costurile de înlocuire vor reveni Companiei de Apă S.A. Buzău.
În situația în care contorul este deteriorat din cauze ce țin de utilizator (deteriorare, furt, îngheț, intervenții neautorizate etc.) costul înlocuirii îi revine utilizatorului.
Orice intervenție neautorizată va fi tratată conform prevederilor Regulamentului Serviciului de Alimentare cu Apă și de Canalizare al Companiei.
Facturarea serviciului de canalizare a apei pluviale prestat de către Compania de Apă S.A. Buzău se realizează în conformitate cu Regulamentul Serviciului de Alimentare cu Apă și de Canalizare al Companiei.
Apa meteorică preluată de canalizare se stabilește în funcție de suprafețele deținute, construite și neconstruite, declarate de utilizatori și de cantitățile specifice de mai jos.
De ce apar diferențele de înregistrare între contorul de branșament și cantitatea totală de apă înregistrată de repartitoarele de costuri din apartamente?
După contorizarea la nivel de apartament, se constată uneori diferenţe între suma cantităţilor înregistrate de repartitoarele de costuri din apartamente şi cantităţile înregistrate de contorul de branşament.
Aceste diferenţe pot apărea din diferite cauze:
Diferenţe de clasă de precizie – contoarele de branşament au clasa de precizie superioară, diferită de repartitoarele de costuri din apartamente (excepție făcând contoarele montate în condominii de către CAB).
Pierderi de apă înainte de repartitoarele de costuri din apartament – în funcţie de locul de montare. Practica demonstrează că, prin cumulare, pierderile de apă pe instalaţiile interioare pot să fie semnificative, fără a fi înregistrate de repartitoarele de costuri din apartamente. Ele pot fi cauzate de avarii ale sistemului interior de distribuţie sau de instalaţii neetanşe.
Punctele de consum necontorizate în imobil. Sunt frecvente cazurile în care în imobil există puncte de consum necontorizate, precum: robinete în spălătorii, la ghenele de gunoi sau în subsolurile blocurilor. În cazul în care aceste robinete sunt folosite pentru umplerea butoaielor de murături, udat grădina din faţa blocului sau pur şi simplu curg în voie pentru că nu deranjează pe nimeni, reprezintă o mare sursă generatoare de consumuri.
Poziţia de montare a repartitoarelor de costuri din apartament – dacă nu se respectă cu stricteţe poziţia de montare (de regulă, orizontal) a repartitoarelor de costuri din apartament indicată de producător, acestea înregistrează greşit. Orice deviere, cât de mică, a poziţiei de montare, produce erori de înregistrare.
Necorelarea momentelor de citire – decalajul calendaristic dintre data citirii contorului de branşament şi data citirii repartitoarelor de costuri din apartament determină şi ele aceste diferenţe.Repartitoarele de costuri din apartament au rol orientativ de consum în interiorul imobilelor. Modul de repartizare a consumului/ cheltuielilor în interiorul imobilului este responsabilitatea exclusivă a Asociaţiei de Proprietari/locatari.